prefectura

Paul Finta, noul prefect al județului Timiș – VoxQub

Paul Finta a fost învestit oficial în funcția de prefect al județului Timiș, preluând conducerea Palatului Administrativ, după demisia subită a fostului prefect, Cornelia Elena Micicoi, care a părăsit postul săptămâna trecută, imediat după ce procurorii Parchetului European i-au percheziționat domiciliul într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Finta, în vârstă de 35 de ani este avocat în Baroul Timiș și membru în Consiliul de Administrație al Societății de Transport Public Timișoara. Noul reprezentant al Guvernului în teritoriu va fi cel care va trebui să gestioneze aplicarea sentinței definitive prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat raportul ANI în cazul lui Dominic Fritz.

Paul Finta, noul prefect al județului Timiș – VoxQub Read More »

Tăcerea autorităților, strigătul studenților – MozaiQub

Zeci de studenți au protestat astăzi, nemulțumiți lipsa de interes a statului. Cu pancarte în mâini și glasuri răsunătoare, aceștia și-au făcut auzite revendicările, cerând nu doar fonduri, ci și respect. Protestul vine în contextul în care mulți dintre ei se luptă cu dificultăți financiare, mai ales în marile centre universitare unde costurile de trai sunt din ce în ce mai greu de suportat.

Tăcerea autorităților, strigătul studenților – MozaiQub Read More »

Timiș în scenariul verde

Timișul a intrat în zona verde, după ce rata infectărilor cu Covid-19 a scăzut semnificativ în ultimele două săptămâni. La nivel de județ, rata este de 1,47 la mie. În Timișoara, rata de incidență a scăzut de luni sub 2 la mia de locuitori. Rata raportată de autorități pentru orașul de pe Bega joi este

Timiș în scenariul verde Read More »