arad

Știri pe scurt – Marți, 31 martie, ora 14:00

Termen limită ANAF în aprilie pentru contribuabili ANAF a stabilit termenele fiscale pentru aprilie 2026. Contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA care efectuează achiziții intracomunitare trebuie să treacă de la raportarea trimestrială la cea lunară și să depună declarația de mențiuni până pe 7 aprilie. În plus, până pe 25 mai trebuie achitată și depusă

Știri pe scurt – Marți, 31 martie, ora 14:00 Read More »

Garda de Mediu anchetează poluarea provocată de incendiu – VoxQub

Reprezentanții Gărzii de Mediu Arad au anunțat că au demarat o anchetă pentru a evalua impactul incendiului izbucnit miercuri dimineață asupra calității aerului din zonă. Potrivit instituției, în curtea fabricii se aflau și butelii cu gaz, care au fost securizate de pompieri pentru a preveni explozia. Oficialii Gărzii de Mediu au precizat că unitatea fusese inspectată cu doar câteva zile înainte de incendiu, fără a fi identificate nereguli. „În perioada următoare, Comisariatul Județean Arad al Gărzii Naționale de Mediu va efectua un control amănunțit la operatorul economic pentru a stabili eventuale responsabilități și pentru a verifica modul în care incendiul a afectat mediul”, se arată într-un comunicat oficial.

Garda de Mediu anchetează poluarea provocată de incendiu – VoxQub Read More »