Consumul de carne în România

Dată

Consumul de carne de pui a atins un record la nivel mondial, iar creșterea este vizibilă și în România. Potrivit Institutului Național de Statistică, un român mănâncă, în medie, 28 de kilograme de carne de pui pe an. Anual, într-un hypermarket se vând peste 3.000 de tone de carne de pui, iar în 2021 s-au consumat în România 500.000 de tone de carne de pasăre. Partea bună este că 90 la sută din carne provine din fermele noastre, dar producătorii trimit la export părțile cele mai apreciate din pui: pieptul și pulpele dezosate. Numai anul trecut s-au exportat 150.000 de tone. Consumul cărnii de porc, pe de altă parte, este în uşoară scădere, de la 38 de kilograme în 2019, la 37 de kilograme în 2020. România importă, însă, multă carne de porc din Spania și Germania. Prețul mare al cărnii de vită se reflectă și în consum – doar 5,4 kilograme de carne consumă anual un român, conform INS. Și consumul cărnii de oaie este redus. Chiar dacă țara noastră se află pe primele locuri din lume cu cele mai mari cantități de carne de oaie la export, un român mănâncă, în medie, puțin peste două kilograme pe an.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Emisiuni

De la marile meciuri cu Poli, la duelurile cu Messi și Benzema – Conferința de Presă

Fostul internațional Srgian Luchin lucrează acum în centrul juvenil al lui Poli Timișoara. Luchin a vorbit despre situația actuală de la nivel de copii și ...
Emisiuni

Rolul politicii locale – În Centrul Deciziei

Consilierul local Ilie Sîrbu, despre rolul politicii locale, în ediția de astăzi a emisiunii În Centrul Deciziei.
Actualitate

Andrei Păunescu, povestea unei generații dusă mai departe prin muzică – MozaiQub

De-a lungul anilor, Cenaclul Flacăra a însemnat pentru fiecare altceva: pentru unii, bucuria descoperirii unui artist; pentru alții, amintirea unei seri petrecute alături de prieteni ...
Actualitate

România, pe primul loc la scumpirea chiriilor în UE – VoxQub

România a înregistrat cea mai mare creștere anuală a chiriilor din Uniunea Europeană, de 43,5% în trimestrul al doilea din 2026 față de aceeași perioadă ...

Alte
știri