De-a lungul anilor, Cenaclul Flacăra a însemnat pentru fiecare altceva: pentru unii, bucuria descoperirii unui artist; pentru alții, amintirea unei seri petrecute alături de prieteni sau a unui cântec fredonat împreună cu mii de oameni. Tocmai această diversitate a experiențelor personale explică de ce fenomenul continuă să fie evocat și astăzi. Andrei Păunescu se află la întâlnirea dintre două perspective: cea a copilului care a văzut Cenaclul din interior și cea a artistului care, de-a lungul timpului, și-a construit propriul parcurs.