Continuă cadastrarea gratuită la Deva

Dată

Lucrările de cadastrare sunt gratuite pentru cetăţenii localității Totești din județul Hunedoara. Acestea se desfășoară în baza Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 , realizat din fonduri europene prin intermediul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Primarul localității, Tiberiu Pasconi, a menționat că au găsit foarte greu specialişti interesaţi să colaboreze cu autoritățile deoarece sunt comuna din judeţ cu cel mai mic tarif practicat per parcelă, adică 60 de lei, însă primăria a suplimentat prețul per parcelă pentru a obține colaborarea. Obiectivul principal al programului este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România, fiind finanţat din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri asociate proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie.

sursă foto: agrointel.ro

1

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Emisiuni

Sănătatea în atenția specialiștilor – MozaiQub

Cum arată îngrijirea medicală acasă și când avem nevoie de ea? În această ediție „Viața în echilibru” vorbim despre îngrijirea la domiciliu, iar „Din culisele ...
Actualitate

Taloanele de pensie ar putea avea cod QR – VoxQub

Taloanele de pensie ar putea primi un cod QR sau un cod de bare, astfel încât dreptul pensionarilor la facilități de transport să poată fi ...
Actualitate

Traseul Revoluției cu PNRR ratat, nota de plată la Timișoara – VoxQub

Un proiect care trebuia să transforme locurile Revoluției din Timișoara într-un traseu memorial realizat cu bani europeni ajunge, în cele din urmă, să fie continuat ...
Actualitate

Termoficarea din Timișoara se împarte în două – VoxQub

Termoficarea din Timișoara se reorganizează oficial din 15 octombrie 2026. Consiliul Local a aprobat trecerea transportului, distribuției și furnizării energiei termice în administrarea directă a ...

Alte
știri