La începutul lunii decembrie, Guvernul a decis să ofere o nouă listă de relaxări valabile inclusiv în seara de Revelion. Printre măsuri, se numără și eliminarea carantinei de noapte pentru persoanele nevaccinate, dar şi obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise. De asemenea, restaurantele pot sta deschise până la răsărit. Nu mai există restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, astfel dispărând şi declaraţia pe proprie răspundere. În plus, masca nu mai este obligatorie în spaţiile deschise, cu excepția locurilor aglomerate, magazinelor, restaurantelor, mall-urilor. În ciuda faptului că restaurantele au fost deschise de Crăciun, barurile și cluburile rămân închise și de Revelion, iar nunţile şi botezurile vor fi interzise. Nu la fel se întâmplă cu party-urile în aer liber de Revelion. Dacă anul trecut, circulația între orele 23:00 – 05:00 a fost interzisă, acum a fost eliminată această regulă. În plus, cei care vor să petreacă Anul Nou departe de casă se pot caza și în unitățile turistice. În acest caz vor putea participa doar persoanele vaccinate, cele care au fost infectate cu coronavirus în ultimele șase luni și cele care au un rezultat negativ al testului de COVID. Cine doreşte să petreacă alături de prieteni trebuie să înţeleagă că petrecerile private sunt permise, dar cu un număr redus de persoane.
Restricțiile de Revelion
Dată
DISTRIBUIE
Reșița reia licitația pentru parcările inteligente – VoxQub
ianuarie 22, 2026
Municipiul Reșița a lansat cea de-a patra licitație pentru implementarea unui sistem de parcări inteligente, după ce precedentele trei proceduri din 2025 au fost anulate.
Percheziții în Timiș pentru fraudă cu fonduri europene – VoxQub
ianuarie 22, 2026
Procurorii Parchetului European au efectuat mai multe percheziții în județul Timiș și în alte zone din țară într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene pentru agricultură. ...
Tineri din Gorj primesc sprijin digital pentru Bacalaureat – VoxQub
ianuarie 22, 2026
Universitatea din Târgu Jiu lansează un proiect de digitalizare a conținutului educațional pentru a sprijini elevii și absolvenții care nu au promovat examenul de Bacalaureat.
Adăposturile civile din Arad, într-o stare critică – VoxQub
ianuarie 22, 2026
Un raport al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad arată că marea majoritate a adăposturilor de protecție civilă din județ sunt nefuncționale sau doar parțial ...



