Știri Qub – Grecia își redeschide granițele

Dată

Grecia îşi va deschide porţile pentru turiști în data de 14 mai, dacă o vor permite condiţiile epidemiologice, transmite ministrul grec al turismului, Harry Theoharis. El a subliniat că turiştii din străinătate vor fi bine-veniţi dacă au fost vaccinaţi sau dacă prezintă un test negativ efectuat înainte de călătoria în Grecia. Turiştii vor fi supuşi unor eventuale testări aleatorii, la fel ca anul trecut. O diferenţă semnificativă ar fi utilizarea testelor rapide, ceea ce înseamnă că obligativitatea carantinării va intra în vigoare imediat, în cazul unui rezultat pozitiv. În ceea ce-i priveşte pe angajaţii din sectorul turismului, ministrul grec a spus că vor fi incluşi printre categoriile prioritare la vaccinare, și urmează să le vină rândul imediat după ce se va încheia imunizarea persoanelor vulnerabile.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Provocările și speranțele din Penitenciarul Timișoara – MozaiQub

La Penitenciarul Timișoara, porțile s-au deschis nu doar fizic, ci și simbolic. Cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”, am trecut dincolo de gratii, pentru a ...
Actualitate

Plăți întârziate la medicamente compensate afectează farmaciile – VoxQub

Farmaciile din România se confruntă cu întârzieri de până la 90 de zile în plata medicamentelor compensate și gratuite de către Casele de Asigurări de ...
Actualitate

Fermierii, afectați de noile măsuri fiscale – VoxQub

Guvernul a anunțat o serie de măsuri fiscale ce vor intra în vigoare de la 1 august și care vor afecta direct fermierii. TVA-ul pentru ...
Actualitate

207 locuri în învățământul dual și profesional din Caraș-Severin – VoxQub

Elevii care vor să învețe o meserie și să se pregătească pentru un loc de muncă imediat după școală au la dispoziție 207 locuri în ...

Alte
știri