Timișoara, fără căldură și apă caldă

Dată

Situație alarmantă în Timișoara. Colterm a intrat oficial în insolvență, după decizia Tribunalului Timiș, iar compania E.ON a oprit furnizarea gazului. Negocierile cu un nou furnizor au eșuat, iar acum, peste 50.000 de familii, alături de spitalele și școlile din întregul oraș, au rămas fără apă caldă și căldură. Situația este, din fericire, mai bună la spitalul Victor Babeș, care are centrală proprie, la fel și la Maternitatea Odobescu.

Astăzi, la ora 15.00, primarul Timișoarei a convocat și o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, la care vor participa și directorii de spitale pentru a analiza ce este de făcut în continuare. Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că momentan nu există soluții şi a făcut apel la furnizorii de gaz şi la Guvern să ne ajute.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Gala Poveste Folk la Timișoara

Gala Poveste Folk la Timișoara
Actualitate

Cartierul Romanești, sub măsuri speciale de ordine publică – VoxQub

Cartierul Romanești din Craiova a fost declarat zonă specială de siguranță publică, o măsură care presupune supraveghere sporită, controale zilnice și patrule mixte, în urma ...
Actualitate

Cursuri gratuite de formare profesională pentru șomeri și angajați în Timiș – VoxQub

Din această toamnă, în județul Timiș încep noi serii de cursuri gratuite de calificare și recalificare, organizate printr-un parteneriat între instituția pentru ocuparea forței de ...
Actualitate

Guvernul renunță la plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază – VoxQub

Măsura de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază nu va mai fi prelungită după 30 septembrie, potrivit unei decizii adoptate de Guvern.

Alte
știri