Garda de Mediu anchetează poluarea provocată de incendiu – VoxQub

Dată

Reprezentanții Gărzii de Mediu Arad au anunțat că au demarat o anchetă pentru a evalua impactul incendiului izbucnit miercuri dimineață asupra calității aerului din zonă. Potrivit instituției, în curtea fabricii se aflau și butelii cu gaz, care au fost securizate de pompieri pentru a preveni explozia. Oficialii Gărzii de Mediu au precizat că unitatea fusese inspectată cu doar câteva zile înainte de incendiu, fără a fi identificate nereguli. „În perioada următoare, Comisariatul Județean Arad al Gărzii Naționale de Mediu va efectua un control amănunțit la operatorul economic pentru a stabili eventuale responsabilități și pentru a verifica modul în care incendiul a afectat mediul”, se arată într-un comunicat oficial.

DISTRIBUIE

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Emisiuni

De la marile meciuri cu Poli, la duelurile cu Messi și Benzema – Conferința de Presă

Fostul internațional Srgian Luchin lucrează acum în centrul juvenil al lui Poli Timișoara. Luchin a vorbit despre situația actuală de la nivel de copii și ...
Emisiuni

Rolul politicii locale – În Centrul Deciziei

Consilierul local Ilie Sîrbu, despre rolul politicii locale, în ediția de astăzi a emisiunii În Centrul Deciziei.
Actualitate

Andrei Păunescu, povestea unei generații dusă mai departe prin muzică – MozaiQub

De-a lungul anilor, Cenaclul Flacăra a însemnat pentru fiecare altceva: pentru unii, bucuria descoperirii unui artist; pentru alții, amintirea unei seri petrecute alături de prieteni ...
Actualitate

România, pe primul loc la scumpirea chiriilor în UE – VoxQub

România a înregistrat cea mai mare creștere anuală a chiriilor din Uniunea Europeană, de 43,5% în trimestrul al doilea din 2026 față de aceeași perioadă ...

Alte
știri