Reorganizarea învăţământului preuniversitar

Dată

Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) va fi reorganizată, în urma unei hotărâri a Guvernului. Obiectivul acestui demers constă în îmbunătăţirea performanţei sistemului naţional de educaţie şi asigurarea implementării reformei în educaţie, pornind de la principiile profesionalismului, democraţiei participative şi transparenţei mecanismelor de asigurare a calităţii prin evaluări colegiale.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Numărul pensionarilor a scăzut în august, pensia medie a urcat la 2.770 lei – VoxQub

Numărul pensionarilor din România a scăzut în august 2025 cu peste 4.000 față de luna precedentă, ajungând la 4,69 milioane, potrivit datelor oficiale publicate de ...
Actualitate

Fermierii europeni ar putea primi plăți directe egale – VoxQub

Uniunea Europeană se pregătește să adopte o schimbare importantă în Politica Agricolă Comună post-2027, care prevede acordarea de plăți directe egale pentru toți fermierii, indiferent ...
Actualitate

Trotinetele electrice vor avea asigurare obligatorie și reguli mai stricte – VoxQub

Accidentelor cu trotinete electrice li se adaugă, începând cu acest an, o reglementare clară: utilizatorii vor fi obligați să încheie asigurare RCA, conform unui nou ...
Actualitate

Schimbări la bursele școlare pentru anul 2025-2026 – VoxQub

Ministerul Educației a anunțat modificări importante privind bursele acordate elevilor în anul școlar 2025-2026.

Alte
știri