Podul de la Teregova, terminat în septembrie

Dată

Lucrările de pe podul de la Teregova vor fi finalizate la începutul lunii septembrie, anunță conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri. Lucrările de consolidare a podului au început în luna mai a acestui an, iar de atunci s-a circulat pe o singură bandă, traficul fiind dirijat cu un semafor. Cetățenii care circulă zilnic pe Podul din Teregova s-au declarat nemulțumiți de această situație și au afirmat că stau chiar și o oră și jumătate în coloană pentru a traversa tronsonul în lucru. Stadiul lucrării este de circa 60%, iar de luna viitoare se va putea circula pe ambele sensuri, au anunțat cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri.

sursă foto: caon.ro

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Povești cu cântec alături de Bella Luna și Florin Pop Magda

Bella Luna este o artistă talentată și versatilă, care a impresionat juriul și publicul la „Vocea României” cu vocea sa puternică și interpretările pline de ...
Actualitate

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș – VoxQub

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș - VoxQub
Actualitate

România ar putea rămâne cu 15 județe – VoxQub

România ar putea rămâne cu 15 județe - VoxQub
Actualitate

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie – VoxQub

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie - VoxQub

Alte
știri