Liber la călătorii

Dată

Instituţiile europene au ajuns la un acord provizoriu asupra Certificatului digital din Uniunea Europeană pentru a facilita libera circulaţie în Europa în timpul pandemiei. Testele PCR trebuie să aibă un preţ accesibil, pentru care Comisia Europeană va mobiliza până la 200 milioane de euro, şi cere statelor membre să se abţină să impună turiştilor imunizaţi restricţii suplimentare, precum teste PRC noi sau carantină, decât dacă le consideră necesare din motive de sănătate publică. Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele imunizate cu un vaccin autorizat pentru utilizare în UE.
Certificatul va fi disponibil fie în format digital, fie pe suport de hârtie şi nu va fi considerat document de călătorie. Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda şi falsificarea, aşa cum va fi verificată şi autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal nu pot fi stocate în statele membre de destinaţie. Noul „certificat UE Covid-19” ar trebui să fie valabil timp de 12 luni şi nu mai mult.

DISTRIBUIE

Expoziția Traian Vuia

Gala Poveste FOLK

Centrul Medical Sanofam

Actualitate

Motru virează fonduri pentru salvarea termoficării – VoxQub

Primăria Motru intervine pentru a preveni oprirea apei calde și a căldurii în oraș, după ani de datorii acumulate de asociațiile de proprietari. Sistemul de ...
Actualitate

Reducere de 50% la transport pentru donatorii de sânge din Târgu Jiu – VoxQub

Autoritățile din Târgu Jiu au introdus o reducere de 50% la transportul în comun pentru donatorii de sânge.
Actualitate

20 de milioane de lei pentru finalizarea stadionului din Calea Buziașului – VoxQub

Consiliul Județean Timiș alocă 20 de milioane de lei Primăriei Timișoara pentru a duce la capăt lucrările la Arena „Eroii Timișoarei”.
Actualitate

Doar şase localităţi din Gorj au finalizat cadastrarea gratuită – VoxQub

Doar şase localităţi din judeţul Gorj au reuşit să finalizeze cadastrarea gratuită a imobilelor în cadrul programului naţional, restul aşteptând demararea procedurilor.

Alte
știri