Proiectul transfrontalier România– Serbia, intitulat ”Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega” se apropie de final, transmite Administrația Bazinală de Ape Banat Timișoara. Obiectivul proiectului constă în amenajarea canalului Bega, pentru ca acesta să redevină navigabil între cele două țări și, astfel, să se deschidă drumul către Viena și Amsterdam, așa cum era în urmă cu 50-60 de ani.
Nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, vizat în proiect este reabilitat în totalitate. În momentul de față, Apele Române Banat pregătesc procedura de realizare a recepției lucrărilor. Finanțarea este una europeană, iar partea română beneficiază de aproape 7 milioane de euro.
Prima menţionare a unui port în Timişoara este făcută în jurul anului 1752 – portul Timişoara, din Iosefin. Anual se transporta pe Bega o cantitate impresionantă de mărfuri, unele produse agricole ajungeau până la Budapesta, Viena şi pe canalele Rin și Rhone, ajungând astfel până în Amsterdam.
Cu vaporul pe Bega, destinația: Viena
Dată
DISTRIBUIE
Povești cu cântec alături de Bella Luna și Florin Pop Magda
noiembrie 13, 2026
Bella Luna este o artistă talentată și versatilă, care a impresionat juriul și publicul la „Vocea României” cu vocea sa puternică și interpretările pline de ...
124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș – VoxQub
noiembrie 13, 2026
124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș - VoxQub
România ar putea rămâne cu 15 județe – VoxQub
noiembrie 13, 2026
România ar putea rămâne cu 15 județe - VoxQub
Fără 15 ani de cotizare, fără pensie – VoxQub
noiembrie 13, 2026
Fără 15 ani de cotizare, fără pensie - VoxQub



