Angajații de la stat nu vor mai avea voie să primească și pensie și salariu în același timp. În schimb, pot opta să se pensioneze la 70 de ani. Guvernul a aprobat un proiect de lege care urmează să fie dezbătut în regim de urgență în Parlament. Există, însă și unele excepții. De exemplu, unii demnitari, personalul didactic plătit cu ora, asistenții maternali și membrii Academiei Române vor putea primi în continuare pensie și salariu. Premierul Florin Cîțu spune că singurul motiv pentru care aceștia au fost trecuți la excepții ține de Constituție. Posibilitatea de pensionare la 70 de ani este opțională. Potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan, salariatul se poate pensiona la vârsta la care are dreptul acum sau oricând până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Ea a mai subliniat că angajații din sectorul public care sunt și în pensie au obligația, ca în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să opteze: fie își continuă activitatea până la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, fie se suspendă contractul și intră în pensie. Pentru cei care nu și-au exprimat această opțiune în termenul prevăzut, va fi încheiat contractul individual de muncă.
Bugetarii pot lucra până la 70 de ani
Dată
DISTRIBUIE
Pacientul în ansamblu: rolul medicului internist – Rețeta Compensată
martie 11, 2026
Într-un sistem medical tot mai specializat, în care fiecare ramură se ocupă de un organ sau o funcție specifică, medicul internist rămâne „arhitectul” diagnosticului complet. ...
Dezbatere publică pe tema jocurilor de noroc la Lugoj – VoxQub
martie 11, 2026
Municipiul Lugoj se află în fața unei dezbateri publice privind activitatea jocurilor de noroc, după ce un grup de consilieri locali a propus eliminarea unor ...
Bărbat din Șimian arestat preventiv pentru viol asupra unei minore – VoxQub
martie 11, 2026
Un bărbat de 50 de ani din comuna Șimian a fost arestat preventiv după ce, potrivit anchetatorilor, ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, ...
Locuitorii din Gorj, blocați în propriile curți după modernizarea unui drum județean – VoxQub
martie 11, 2026
Situație tensionată în comuna Arcani, județul Gorj, unde lucrările de modernizare a unui drum județean au creat dificultăți serioase pentru localnici. O parte dintre săteni ...



