parinti

Profesorii nu mai pot anunța notele elevilor în fața clasei – VoxQub

Ministerul Educației a introdus o nouă regulă care interzice profesorilor să discute public performanțele elevilor, fie în clasă, fie în ședințele cu părinții. Rezultatele vor putea fi comunicate doar individual, între profesor, elev și părinte. Potrivit noilor reglementări, notele sau punctajele obținute la teste, inclusiv la evaluările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, nu pot fi afișate și nici comparate în mod public.

Profesorii nu mai pot anunța notele elevilor în fața clasei – VoxQub Read More »

Cardurile educaționale vor fi încărcate în toamnă – VoxQub

Cardurile educaționale destinate copiilor din familii vulnerabile vor fi reîncărcate cu bani pentru anul școlar 2025-2026 în perioada septembrie–octombrie. Până pe 31 august, părinții mai pot folosi fondurile de 500 de lei alocate pentru anul precedent. Circa 10% dintre beneficiari nu au cheltuit încă banii primiți, echivalentul a aproximativ 33 de milioane de lei, care vor fi retrași automat după expirarea termenului.

Cardurile educaționale vor fi încărcate în toamnă – VoxQub Read More »