În plină criză sanitară, România importă peste 70% din alimentele necesare consumului, iar prețurile sunt tot mai mari, inclusiv la nivel internațional. La noi, scumpirea este de peste 30% față de toamna trecută, iar specialiștii anticipează o criză a prețurilor la alimente.
În magazine, un litru de ulei, care costa, în urmă cu an, 5.80 de lei, se vinde acum cu peste 8 lei. Făina și zahărul sunt de asemenea în topul scumpirilor la raft.
Scumpirea în serie a produselor este influențată în mare măsură de importuri, mai exact cumpărăm din străinătate nu doar mai mult, dar și mai scump.
Fermierii avertizează că și alimentele din producția locală se vor scumpi la primăvară. Principala cauză sunt costurile tot mai mari de producție.
Ministerul Agriculturii încearcă să găsească soluții, cum ar fi subvenţionarea diferenţei de cost cu energia electrică, cu gazul natural şi motorina, inclusiv transportul produselor alimentare. Specialiștii nu exclud ca scumpirile la nivel internațional să provoace o criză alimentară. Acest lucru se va manifesta în special prin prețuri tot mai mari și mai puțin prin lipsa produselor.

Dată
- 16.11.21
DISTRIBUIE
Șoferii prinși sub influența drogurilor sau a alcoolului nu vor mai putea conduce – VOX
Șoferii prinși sub influența drogurilor sau a alcoolului nu vor mai putea conduce o perioadă de până la 10 ani, conform unui proiect de lege depus de parlamentarul Robert Cazanciuc.
Peste 4.000 permise de ședere, emise în județul Timiș – VOX
Aproximativ 4000 permise de ședere pentru diferite scopuri și peste 1200 de avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Timiș în primele opt luni ale acestui an.
Produsele cosmetice – benefice sau nocive? – MozaiQub
În ziua de astăzi, machiajul este un element esențial în completarea ținutei de zi cu zi, fie că vorbim doar despre folosirea unui ruj discret, a unui rimel, până la nelipsita cremă de față sau deodorant sau parfum, însă multitudinea de produse disponibile de pe piață, poate îngreuna alegerile atunci când vine vorba despre alegerea unui produs în defavoarea altuia.
De vorbă cu Radu Almășan – Povești cu cântec
Pentru melomanii pasionați de muzica autohtonă, numele lui Radu Almășan este bine-cunoscut.
Alte
știri
Abonează-te la newsletter-ul nostru
contact
- Strada 1 Decembrie nr.36, Timișoara
- +40 723 275 354
- qubtvt@qubtv.ro
- contact@qubtv.ro