Pensiile private din pilonul II ar putea să fie mai mari în viitor, după ce și contribuția va crește. În 2024, angajaţii ar urma să dea 4,75% din salariu, faţă de 3,75% cum este în prezent, iar această majorare ar putea fi făcută în rate anuale.
Guvernul nu poate să amâne prea mult decizia, însă, pentru că România s-a angajat în faţa Comisiei Europene să reformeze întregul sistem de pensii, astfel că până la finalul lunii martie, va trebui luată decizia privitor la când şi cum va creşte contribuţia la pilonul II de pensii.
În prezent sunt 7,8 milioane de participanţi la pilonul 2 de pensii dar doar jumătate dintre ei au cotizat lună de lună la acest pilon de pensii în care s-au adunat până acum 87 de miliarde de lei. Asta înseamnă că, în medie, într-un cont se găsesc 11.250 de lei. În prezent, dacă cineva ajunge la vârsta de pensionare, poate să aleagă dacă optează pentru o plată unică, ori dacă îi va încasa eşalonat, pe cel mult cinci ani.
Pensiile din pilonul II
Dată
DISTRIBUIE
Respectul la români – de la informare la dezinformare – QubArena
noiembrie 17, 2025
Dispariția respectului față de adevăr are consecințe grave pentru toți mai devreme sau mai târziu. În ediția de astăzi a emisiunii QubArena vorbesc despre informare ...
Gusturi vechi și povești noi în Banat – MozaiQub
noiembrie 17, 2025
Proiectul „Sarmale, oale și taclale” readuce în prim-plan tradițiile culinare din Banat, combinând poveștile din bucătăriile de acasă cu reinterpretări moderne ale rețetelor clasice. La ...
Platforma REGES-ONLINE avansează lent în Timiș – VoxQub
noiembrie 17, 2025
Trecerea angajatorilor din Timiș la platforma digitală REGES-ONLINE înaintează greu, deși sistemul va deveni obligatoriu până la finalul anului 2025.
Municipalitatea caută soluții pentru orele de dans ale elevilor – VoxQub
noiembrie 17, 2025
Primăria Timișoara caută o soluție rapidă pentru elevii Secției de Coregrafie de la Liceul de Artă, după ce profesorii au semnalat că actuala sală nu ...



