Stocurile de îngrăşăminte artificiale sunt atât de reduse cantitativ la nivel mondial, încât s-ar putea ajunge la scumpirea acestora. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite avertizează o „producţie alimentară semnificativ redusă pentru anul 2022”. Ne putem aştepta la o creştere a preţurilor alimentelor în acest an, spun specialiștii. Ca urmare a creşterii puternice a preţului gazelor naturale, preţurile îngrăşămintelor artificiale au crescut vertiginos. Carbamida, de exemplu, costa în noiembrie 2021 cu 3,5 ori mai mult decât la sfârşitul anului 2020. Cei mai mari doi exportatori de îngrăşăminte cu azot, Rusia şi China, şi-au redus exporturile cu 37%-40% în decurs de o lună. Cel mai important exportator de îngrăşăminte fosfatice, Maroc, şi-a redus şi acesta exporturile. În România există riscul ca recoltele să fie compromise, deoarece mulţi fermieri nu îşi mai permit să cumpere îngrăşământ. Alimentele s-au scumpit în întreaga lume în 2021, cu o medie de 23%, potrivit indicelui preţurilor la alimente al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură.
Îngrăşămintele, mai puține și mai scumpe
Dată
DISTRIBUIE
Sindicatele cer salarii mai mari – VoxQub
august 25, 2026
Mai multe organizații sindicale au protestat, marți, în fața Ministerului Muncii, nemulțumite de modul în care sunt purtate negocierile privind salariile și contractele colective de ...
Casa Tineretului așteaptă finanțarea pentru lucrări – VoxQub
august 25, 2026
Reabilitarea Casei Tineretului din Târgu Jiu este din nou în așteptare. Proiectul are constructor desemnat și documentația tehnică pregătită, însă lucrările nu pot începe până ...
Cereri online pentru alocații și indemnizații – VoxQub
august 25, 2026
Mai multe beneficii sociale pot fi solicitate online, prin noua platformă lansată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Printre acestea se numără alocația ...



