Circulația trenurilor, reluată cu locomotive electrice

Dată

Vântul puternic a provocat zilele acestea întârzieri chiar și de 11 ore la trenurile care circulă în vestul țării. Circulația trenurilor a fost reluată în condiții normale de trafic, cu locomotive electrice, mai exact între stațiile Ghioroc și Glogovăț.
Compania Națională de Căi Ferate CFR informează că se efectuează ultimele verificări și pe firul I, la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, astfel încât în scurt timp traficul feroviar să se desfășoare în condiții normale, fără tracțiune Diesel, pe ambele fire de circulație, de pe întreaga distanță. Compania recomandă pasagerilor ca în această perioadă în care sunt emise avertizări de vreme nefavorabilă să solicite telefonic, înainte de plecarea la drum, informații despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor la Gara CFR din localitate sau să consulte periodic site-urile operatorilor de transport feroviar de călători, de stat și privați, pentru informații actualizate despre eventuale modificări în circulația trenurilor.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Emisiuni

Sume record pentru pază în Drobeta Turnu Severin – MozaiQub

Sume record pentru pază în Drobeta Turnu Severin - MozaiQub
Actualitate

Cheltuieli record pentru pază la Drobeta Turnu Severin – VoxQub

Cheltuieli record pentru pază la Drobeta Turnu Severin - VoxQub
Actualitate

Inteligența artificială urcă în organigramă – VoxQub

Inteligența artificială nu mai este un instrument experimental, ci un coleg de birou cu normă întreagă. În ultimele luni, companii din tehnologie, consultanță, marketing sau ...
Actualitate

Alertă în Timiș, pestă porcină africană depistată la mistreți în Oloșag – VoxQub

Alertă în Timiș, pestă porcină africană depistată la mistreți în Oloșag - VoxQub

Alte
știri