Brăţările electronice pentru supravegherea agresorilor, vor fi introduse în România. În prima fază, vor fi instalate aproape 1.000 de astfel de dispozitive, care vor ajută polițiștii, să monitorizeze mișcările infractorilor, prin GPS.
Acestea vor fi montate pe glezna infractorului, iar modul de funcționare este destul de simplu, aceste aparate electronice vor transmite prin GPS secundă de secundă locul în care se află persoana supravegheată. Aşadar, în cazul unui ordin de protecție, dacă persoana supravegheată trece de limita impusă de autorități, atunci aparatul va emite în mod automat o alertă către secția de poliție, astfel încât oamenii legii să poată interveni în cel mai scurt timp.
Primele astfel de dispozitive vor fi instalate în București și în alte trei județe care urmează să fie decise de autorități. De altfel, aceste achiziții de brățări electronice sunt făcute la aproape un an de când legea de monitorizare a agresorilor prin intermediul acestor brățări a fost aprobată.
Brăţări electronice pentru agresori
Dată
DISTRIBUIE
Inteligența artificială, tehnologia care schimbă lumea – iQub
septembrie 18, 2026
Inteligența artificială, tehnologia care schimbă lumea - iQub
Piața Mocioni intră în șantier – VoxQub
septembrie 18, 2026
Reducerea accizei la motorină se prelungește până la final de septembrie - VoxQub
Craioveni dau în judecată autoritățACile pentru poluare – VoxQub
septembrie 18, 2026
Craioveni dau în judecată autoritățile pentru poluare - VoxQub
Reducerea accizei la motorină se prelungește până la final de septembrie – VoxQub
septembrie 18, 2026
Reducerea accizei la motorină se prelungește până la final de septembrie - VoxQub



