Masca obligatorie în jurul şcolilor din Timişoara şi din judeţ

Dată

Masca de protecţie devine obligatorie, începând de astăzi, pe o rază de 50 de m în jurul unităţilor de învăţământ, conform noilor decizii luate de Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş în cadrul şedinţei de vineri.
Hotărârea a fost aprobată în urma creşterii numărului de cazuri de Covid-19, vineri fiind raportate 313 noi îmbolnăviri, printre care şi 54 de copii confirmaţi pozitiv. Comitetul a mai aprobat vineri şi o altă hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidenţa de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Timiș. Astfel, în localităţile Cenei, Bara, Dumbrava și Denta s-a impus carantina de noapte pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică din cauza depăşirii incidenţei de 4 la mia de locuitori.
În acelaşi timp, în localităţile Moraviţa și Sânandrei, care au trecut de rata de 3 la mie, sunt interzise organizarea de evenimente private, precum nunţi sau botezuri, iar cafenelele şi restaurantele nu vor mai permite accesul în interior. De asemenea, în localităţile Ghizela, Jimbolia, Parta, Dudeștii Noi și Sacalaz se vor aplica măsuri precum limitarea numărului de participanţi la evenimente private, la spectacole sau la activităţile sportive desfăşurate în aer liber.

sursă foto: totuldespremame.ro

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Cartea – conexiunea dintre suflet și minte – Cultura Cunoașterii

Cât de des ne pierdem pe noi încercând să fim totul pentru ceilalți?Alături de Beatrice Căițanu, descoperim „A Season of Becoming”, un volum despre feminitate, ...
Emisiuni

Timișoara și Aradul, în topul șahului românesc – Conferința de presă

Timișoara și Aradul, în topul șahului românesc - Conferința de presă
Actualitate

Sute de angajați din Timiș ar putea rămâne fără loc de muncă – VoxQub

Sute de angajați din Timiș ar putea rămâne fără loc de muncă - VoxQub
Actualitate

Medicamentele psihiatrice lipsesc din farmacii – VoxQub

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale avertizează asupra dificultăților tot mai mari cu care se confruntă pacienții din România în procurarea medicamentelor ...

Alte
știri