Un nou pod pietonal peste Bega

Dată

Un nou pod pietonal peste Bega, în dreptul Universităţii de Vest, dar şi reabilitarea pasarelei Gelu-Crizantemelor, sunt cele două proiecte pe care Primăria Timișoara vrea să le demareze cu bani din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Despre ambele proiecte se discută de câțiva ani la Timișoara. Pasarela Gelu-Crizantemelor are documentație pentru reabilitare din anul 2019, iar podul pietonal „Tunelul Luminii” a fost anunţat în luna octombrie 2020.
Modernizarea pasarelei de 46 metri lungime și 2,2 metri lățime, ar putea costa 12,6 milioane de lei, în timp ce podul cu două sensuri, cu „efect de tunel”, ar urma să aibă o lățime de aproape 7 metri și o lungime de 57 de metri, fiind prevăzut şi cu pistă de bicicletă pe mijloc, de 2,5 metri.
„Tunelul Luminii”, prezentat ca o analogie la actualul Pod de Fier din zona Iosefin, va fi construit aproape de Podul Mihai Viteazul și ar trebui să fie gata în 12 luni de la pornirea lucrărilor.
Proiectele trebuie să fie votate de Consiliul Local, iar mai apoi să fie aprobate şi cererile de finanţare.
Programul Național „Anghel Saligny” presupune investiții de 50 de miliarde de lei în comunitățile locale, pentru realizarea de drumuri, canalizări și infrastructură de gaze, fiind o continuare a Programelor Naţionale de Dezvoltare Locală.

sursă foto: www.tion.ro

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Emisiuni

,,Viitor sub stele” pentru copiii din Pișchia – MozaiQub

La Pischia, viitorul copiilor începe să se schimbe cu adevărat. După gala caritabilă „Viitor sub stele”, comunitatea, voluntarii și oamenii de bine au reușit să ...
Actualitate

Amenzi și închisoare pentru folosirea ilegală a artificiilor – VoxQub

Autoritățile avertizează că folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice poate atrage amenzi între 3.000 și 6.000 de lei sau chiar închisoare.
Actualitate

Șase noi spații de servicii pe autostrăzi, scoase la licitație – VoxQub

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat lansarea licitației pentru construirea a șase noi spații de servicii pe autostrăzile din România.
Actualitate

Doljul intră în iarnă cu stocurile pregătite – VoxQub

Autoritățile din Dolj spun că județul este pregătit pentru primele episoade de iarnă, după verificările făcute pe teren înainte de instalarea vremii reci.

Alte
știri