Se caută investitori pentru stațiile de încărcare electrice

Dată

Se caută investitori pentru staţiile de încărcare a vehiculelor electrice. Primăria Craiova a demarat procedura de închiriere prin licitaţie publică, pe o perioadă de 10 ani, a celor nouă terenuri care aparțin domeniului public, unde ar urma să fie amplasate staţii de alimentare a automobilelor electrice. În vară, Consiliul Local a stabilit nouă amplasamente pentru astfel de staţii, iar în toamnă a aprobat scoaterea lor la licitaţie, în vederea închirierii, şi prețul chiriei. Autorităţile locale au decis ca investiția va fi una sută la sută privată, adică primăria pune la dispoziție nouă parcări publice, situate în zone intens circulate din Craiova, iar firma care va câștiga licitația va realiza toată investiția pe cheltuiala ei şi va plăti apoi o chirie pentru folosirea terenurilor. Chiria se va achita în două rate, prima în luna martie şi a doua în luna septembrie, la datele prevăzute în contractul de închiriere, cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a lunii martie sau septembrie. Conform contractului, locatarul va realiza, pe cheltuiala sa, amplasarea staţiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice. Ele vor fi prevăzute cu cel puțin două prize de încărcare, fiecare priză având o putere minimă de cel putin 22kW. Contractele de asigurare a utilităţilor vor fi încheiate de câştigătorul procedurii în nume propriu, cheltuielile aferente contractelor revenindu-i acestuia.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Actualitate

Primăria Lugoj lansează o platformă digitală pentru voluntariatul tinerilor – VoxQub

Primăria Lugoj lansează o platformă digitală pentru voluntariatul tinerilor - VoxQub
Actualitate

Timișoara, primul oraș din România cu radare e-Sigur – VoxQub

Timișoara, primul oraș din România cu radare e-Sigur - VoxQub
Emisiuni

Povești cu cântec alături de Diana Pap

Diana Pap a fost solistă a Operei Naționale Timișoara și este cunoscută ca și „vocal couch“. Artista recunoaște că are o personalitate complexă și face ...
Actualitate

Conversații necesare”, noul proiect de dezbateri lansat de Qub TV – VoxQub

Conversații necesare”, noul proiect de dezbateri lansat de Qub TV - VoxQub

Alte
știri