Schimbarea taxelor în domeniul urbanismului

Dată

Taxele din domeniul urbanismului vor crește și vor fi introduse altele noi, conform propunerilor făcute de către Primăria Municipiului Timișoara.
Una dintre modificări vizează triplarea taxei pentru eliberarea sau prelungirea unui certificat de urbanism în regim de urgență. De asemenea, se dorește eliminarea taxei pentru eliberarea sau prelungirea unei autorizații de construire în regim de urgență.
Propunerile de majorări sunt aplicabile doar marilor dezvoltatori care derulează proiecte de milioane de euro. Arhitectul-șef al Timișoarei, Gabriel Almăjan, susține că modificările au apărut din dorința de a descuraja practica documentațiilor incomplete, care duce la consum de timp și la întârzierea emiterilor actelor.
Toate propunerile vor trebui să fie aprobate în Consiliul Local Timișoara, iar apoi vor fi valabile începând cu 1 ianuarie 2022.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Actualitate

Fermierii mai pot cere despăgubiri pentru secetă până vineri – VoxQub

Tinerii angajați ar putea primi bani de chirie de la stat - VoxQub
Actualitate

ANAF introduce evaluarea serviciilor prin cod QR – VoxQub

ANAF introduce evaluarea serviciilor prin cod QR - VoxQub
Actualitate

Tinerii angajați ar putea primi bani de chirie de la stat – VoxQub

Tinerii angajați ar putea primi bani de chirie de la stat - VoxQub
Actualitate

Agenda zilei, miercuri, 04.11.2026

Agenda zilei, miercuri, 04.11.2026

Alte
știri