Modernizarea telecabinei de la Deva

Dată

Lucrările de modernizare a telecabinei de la Cetatea Devei au început, a anunţat Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva.
Noul ascensor care va facilita accesul în Cetate va avea o capacitate de 30 de persoane, iar investiţia va cuprinde şi modernizarea instalaţiei de transport, a sistemelor de comandă, precum şi modernizarea celor două staţii între care circulă telecabina. De asemenea, se va avea în vedere şi modernizarea grupurilor sanitare şi adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficienţe neuromotorii.
Această investiție face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Deva în ceea ce privește promovarea, dezvoltarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural, precum și dezvoltarea activităților economice din domeniul turismului.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Cartea – conexiunea dintre suflet și minte – Cultura Cunoașterii

Cât de des ne pierdem pe noi încercând să fim totul pentru ceilalți?Alături de Beatrice Căițanu, descoperim „A Season of Becoming”, un volum despre feminitate, ...
Emisiuni

Timișoara și Aradul, în topul șahului românesc – Conferința de presă

Timișoara și Aradul, în topul șahului românesc - Conferința de presă
Actualitate

Sute de angajați din Timiș ar putea rămâne fără loc de muncă – VoxQub

Sute de angajați din Timiș ar putea rămâne fără loc de muncă - VoxQub
Actualitate

Medicamentele psihiatrice lipsesc din farmacii – VoxQub

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale avertizează asupra dificultăților tot mai mari cu care se confruntă pacienții din România în procurarea medicamentelor ...

Alte
știri