Concurs la Direcţia de Finanţe Timişoara

Dată

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara scoate la concurs două posturi importante în cadrul instituţiei, conform anunţului publicat pe site-ul ANAF. Sunt vizate posturile de director general şi de director executiv, iar perioada de depunere a dosarelor de candidatură se va încheia pe 15 decembrie.
Selecția dosarelor se va realiza în timp de cinci zile de la închiderea perioadei de preluare, iar candidații admiși vor merge la Bucureşti unde vor susţine proba scrisă, în data de 27 decembrie. Dacă obțin minim 70 de puncte, participanții vor participa la un interviu, care ar urma să aibă loc în maxim cinci zile lucrătoare de la proba scrisă
Perioada de interimate succesive, în care şefii instituţiei au fost numiţi direct de la Bucureşti durează din 2014. Atunci a avut loc ultimul concurs care a desemnat un șef la DGRFP Timișoara, în persoana lui Lucian Heiuș.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

ARTfel de Jurnal – Inge Morath

Despre fotografa Inge Morath, în ediția de astăzi a emisiunii ARTfel de Jurnal cu Veronica Kirchner
Emisiuni

Povești cu cîntec alături de Judit Kutasi

Mezzosoprana Judit Kutasi s-a născut la Timișoara și după ce a cântat în întreaga lume pe scene celebre susține primul ei concert la Filarmonica Banatul, ...
Actualitate

35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” – VoxQub

35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” - VoxQub
Emisiuni

Poveste de iarnă, zece ani de solidaritate în Valea Jiului – MozaiQub

Poveste ded iarnă, zece ani de solidaritate în Valea Jiului - MozaiQub

Alte
știri