Consiliul Judeţean Hunedoara va cumpăra clădirile şi terenul care fac parte din „Ansamblul Istoric Mina Petrila”, prețul stabilit fiind de 1,5 milioane lei.
Administrația județeană intenționează să introducă clădirile într-un circuit turistic, pe modelul altor foste zone miniere din Europa, iar terenul va fi pus la dispoziția investitorilor.
Este vorba despre o suprafaţă de peste 163.000 de mp pe care sunt amplasate mai multe imobile cu valoare de monument din grupele valorice A şi B, cum ar fi clădirea compresoarelor vechi şi termocentrala cu coşul de fum, ateliere mecanice, puţul nou cu schip, puţul central, precum şi clădiri aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice.
Imobilele care formează „Ansamblul Istoric Mina Petrila” se află în proprietatea Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, iar preţul de cumpărare a fost stabilit prin negociere. Exploatarea minieră de la Petrila a fost înfiinţată în anul 1859, mina fiind cea mai adâncă din Valea Jiului și coboară în pământ aproape 1000 metri.
CJ Hunedoara cumpără clădiri monument
Dată
DISTRIBUIE
Povești cu cântec alături de Attila Lukinich
septembrie 25, 2026
Povești cu cântec alături de Attila Lukinich
De la idee la inovație. Povestea Salonului Traian Vuia – MozaiQub
septembrie 25, 2026
În spatele unei invenții este, de cele mai multe ori, o idee care a pornit de undeva: dintr-un laborator, dintr-o nevoie concretă, dintr-o întrebare la ...
Ajutor de la stat pentru fermierii afectați de seceta din 2025 – VoxQub
septembrie 25, 2026
Fermierii care au avut anul trecut culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă vor putea primi sprijin financiar de la stat. Măsura a fost ...
Peste 1.800 de mașini abandonate au fost ridicate în Timișoara – VoxQub
septembrie 25, 2026
Mii de mașini care par abandonate au ajuns în atenția Poliției Locale Timișoara, după sesizările făcute de locuitori sau în urma verificărilor efectuate de agenți ...



