Ce investiţii publice se pregătesc în Craiova?

Dată

Autorităţile locale din Craiova au inițiat procedura de consultare publică pentru „Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova pe anul 2022“. Primăria aşteaptă doar o săptămână după sugestiile craiovenilor, care pot fi trimise online sau depuse la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni de la actualul sediu, după care bugetul va fi prezentat public şi supus aprobării Consiliului Local. Executivul vine cu o listă lungă de investiţii, propuse a fi realizate în 2022, dar numai câteva reprezintă o noutate pentru Craiova. Vorbim aici de amenajarea unor parcări supraetajate, de un complex sportiv în zona Piaţa Veche, de staţii pentru încărcarea vehiculelor electrice, de un studiu pentru o pasarelă pietonală la Hanul Doctorului sau de un Skate Park.
În rest, sunt investiţii a căror procedură de achiziţie a execuţiei a demarat anul trecut sau au devenit necesare, cum ar fi reabilitarea pasajului suprateran. Primăria a trecut pe lista de investiţii publice şi cumpărăturile obişnuite, precum imprimante, monitoare, calculatoare, maşini de spălat pardoseli, maşini de curăţat mochete, cuptor electric, robot de bucătărie, uscător de rufe profesional, maşini de curăţat cartofi. Multe dintre toate aceste obiecte sunt destinate unităţilor de învăţământ din subordine.
Primăria şi-a anunţat încă de anul trecut intenţia de a cumpăra mai multe terenuri private care s-ar preta pentru parcări publice sau locuri de joacă, iar pentru unele s-a aprobat şi suma de achiziţie. Municipalitatea a cumpărat o parcare privată din Sărari şi un teren în Brazda lui Novac, dar campania va continua şi în 2022. O altă investiţie care ar putea fi concretizată în acest an este cea privind revitalizarea Parcului Corniţoiu, care a fost prinsă în bugetul pe anul 2021 cu suma de un milion de lei, iar primăria a demarat procedura de achiziție a lucrărilor de execuţie, la pachet cu proiectul tehnic.
Pe lista de investiţii a fost trecut şi peretele vertical de la Şcoala „Mircea Eliade“, dar şi registrul local al spaţiilor verzi, la care se lucrează de câţiva ani. Primăria şi-a propus să modernizeze şi clădirea de la Hipodrom. Deocamdată, au fost alocaţi 160.000 de lei pentru documentaţiile necesare achiziţiei serviciilor de proiectare. Anul acesta va fi plătit şi sistemul de cronometraj şi instrumentele de măsurare solicitate pentru stadionul de atletism. De asemenea, primăria mai vrea să cumpere patru tractoare, un buldoexcavator pe roţi şi o autocisternă. Alţi 900.000 lei vor fi alocaţi pentru achiziţia unor sensuri giratorii mobile.
În bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 apare, în premieră pentru Craiova, şi execuţia unor parcări supraetajate. 14 milioane lei pune în joc primăria pentru construirea unor astfel de parcări, plus 500.000 lei pentru amenajarea unei parcări în zona Liceului Energetic. Mai mult, au fost trecute în buget şi cheltuielile cu avizele de racordare pentru şase staţii rapide de încărcare a vehiculelor electrice.
Primăria vorbește şi despre un studiu de fezabilitate şi proiect tehnic pentru închidere inel de trafic în zona de sud a Craiovei. La capitolul „Transporturi“, cea mai mare investiţie este execuţia străpungerii străzii Traian Lalescu – Calea Bucureşti – strada Henri Coandă, pentru care a fost cuprinsă în buget suma de peste 4 milioane lei. Şi pasajul suprateran din centrul Craiovei va intra în reabilitare. Construit în 2012 cu 40 de milioane de euro, pasajul are probleme cu asfaltul de pe lângă linia de rulare a tramvaiului. Pentru reabilitările necesare, primăria a bugetat suma de un milion de lei. Şi pentru reabilitarea Pasajului Electroputere au fost prevăzuţi bani, însă suma este destul de mică. În bugetul pe anul 2022 au mai fost prevăzuţi bani pentru un studiu privind calitatea aerului din Craiova şi pentru elaborarea unor hărţi de zgomot şi a planurilor de acţiune pentru prevenirea şi reducerea zgomotului ambiant. Primăria Craiova nu a uitat de „Dracula Park“, un parc tematic pe care îl dorea, iniţial, în Corniţoiu. Acum, zona aleasă este Hanul Doctorului. Parcul va duce la „dezvoltarea infrastructurii de agrement“ a Craiovei, însă nu are prea mari şanse să se materializeze în acest an, motiv pentru care suma bugetată este la fel de mică.

DISTRIBUIE

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Reclama ta aici

Actualitate

Timișorenii vor putea duce 13 tipuri de deșeuri la viitorul centru de colectare – VoxQub

Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că Dominic Fritz a semnat contractul pentru proiectarea centrului de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar, care va prelua 13 ...
Emisiuni

De vorbă cu echipa de robotică AlphaBit – MozaiQub

Deşi legea nu impune ca în fiecare casă sau apartament să existe câte un extinctor
Actualitate

Agenda zilei, 18.04.2024

Agenda zilei, 18.04.2024
Emisiuni

Când este necesară kinetoterapia și rolul ei în secțiile de A.T.I – Rețeta Compensată

Relația dintre sănătatea mintală și cea fizică este bine documentată, iar kinetoterapia joacă un rol important în acest context. Așadar, exercițiile fizice regulate au fost ...

Alte
știri