Angajări la Primăria Timişoara

Dată

Peste 20 de funcţii publice de execuţie vacante au fost la concurs de către Primăria Timişoara.
Posturile vor fi în cadrul aparatului de specialitate al primarului la urbanism, educaţie, turism, infrastructură rutieră, dar şi la departamentul de comunicare, resurse urmane şi cel economic.
Pentru noile anagajări anunţate, se cer studii superioare şi diferite grade de vechime, astfel că 8 posturi sunt de grad profesional superior şi este necesară o vechime de minim 7 ani, 6 sunt de grad principal şi este nevoie de o vechime de minim 5 ani, respectiv încă 8 posturi de asistent pentru care se cere vechime de minim 1 an.
Dosarele pot fi depuse până în 21 decembrie, iar condiţiile de studii şi de vechime, precum şi condiţiile specifice fiecărui post, pot fi găsite pe site-ul primariatm.ro, la secţiunea anunţuri.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Ambulatoriile din spitale publice vor avea program prelungit – VoxQub

Ministerul Sănătății a anunțat extinderea programului de lucru în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, care vor funcționa în două ture, până cel puțin la ...
Actualitate

Cinematograful Porțile de Fier intră în reabilitare completă – VoxQub

Cinematograful Porțile de Fier din Drobeta-Turnu Severin a intrat oficial în reabilitare, după ani de degradare.
Actualitate

Carburanții se scumpesc de la 1 august – VoxQub

De la 1 august, prețurile benzinei și motorinei vor crește în medie cu 40 de bani pe litru, ca urmare a majorării accizelor și a ...
Actualitate

Podul Muncii va fi refăcut cu fonduri europene – VoxQub

Primăria Timișoara va reconstrui Podul Muncii cu o finanțare europeană de 38 de milioane de lei, dintr-un total de 49 de milioane.

Alte
știri