Urmează vreme instabilă

Dată

Periode de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate anunță meteorologii pentru o mare parte din ţară, valabilă până miercuri, 25 august.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 august, ora 3:00 și 25 august, ora 10:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul ţării, apoi miercuri, 25 august mai ales în zona de sud-vest a țării. bVor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp se vor acumula între 20-40 de litri pe metru pătrat. Miercuri şi joi, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în sudul, centrul şi estul României, precizează meteorologii.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Povești cu cântec alături de Bella Luna și Florin Pop Magda

Bella Luna este o artistă talentată și versatilă, care a impresionat juriul și publicul la „Vocea României” cu vocea sa puternică și interpretările pline de ...
Actualitate

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș – VoxQub

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș - VoxQub
Actualitate

România ar putea rămâne cu 15 județe – VoxQub

România ar putea rămâne cu 15 județe - VoxQub
Actualitate

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie – VoxQub

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie - VoxQub

Alte
știri