Urșii pot fi împușcați

Dată

Împușcarea mai rapidă a urșilor agresivi ajunși în intravilanul localităților a fost aprobată de Guvern. Aceasta va fi ultima metodă la care se va apela dacă nu se reușește alungarea sau tranchilizarea lor.
Decizia nu va mai fi luată la minister, ci de o echipă locală din care vor face parte primarul, jandarmul, medicul veterinar și paznicul fondului de vânătoare.
Eutanasierea sau împușcarea urșilor va fi posibilă în situații excepționale pentru a nu se produce abuzuri, spun reprezentanții Ministerului Mediului.
Pe lângă ordonanță aprobată, ministerul Mediului a anunțat că are în derulare un proiect care include evaluarea populației de urși, montarea de garduri electrice în anumite zone și construcția unui sanctuar unde să fie mutate animalele care s-au obișnuit cu omul. Amenzile pentru cei care hrănesc animale sălbatice ar urma să se dubleze sau chiar să se tripleze tripleze, de la cât sunt în prezent.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Actualitate

Autostrada A1 Margina–Holdea a ajuns la 82% stadiu de execuție – VoxQub

Autostrada A1 Margina–Holdea a ajuns la 82% stadiu de execuție - VoxQub
Actualitate

Cod galben de inundații pe râurile Timiș și Bega – VoxQub

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod galben de inundații pentru mai multe bazine hidrografice din vestul și centrul ...
Actualitate

8 persoane spitalizate în urma accidentului din Hodoni – VoxQub

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile în localitatea Hodoni, în dimineața de 12 noiembrie. Opt persoane, ...
Actualitate

Portul istoric de la Otelec ar putea fi reconstruit – VoxQub

Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru reconstruirea vechiului port de la Otelec, situat pe malul nordic al canalului Bega. Proiectul vizează amenajarea unei noi ...

Alte
știri