Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată

Dată

Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată marţi, de către Camera Deputaţilor şi va intra în vigoare începând cu 1 noiembrie.
Potrivit legii, consumatorul vulnerabil de energie, fie persoană singură sau familie, care din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau inaccesibilitate la sursele de energie, va beneficia de măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura nevoile energetice minimale.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul este de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 1445 lei în cazul persoanei singure.
Măsurile de protecţie social-financiare constau în ajutorul pentru încălzirea locuinţei, ajutor pentru achiziţionarea, în cadrul locuinţei, de echipamente necesare pentru iluminare, răcire şi încălzire, respectiv ajutor pentru conectarea la sursele de energie.
Potrivit declaraţiilor Ministrului Muncii, Raluca Turcan, legea va avea două componente, una de subvenţie la factură, în funcţie de consumul şi preţul tipului de energie, iar cealaltă de supliment care se va acorda pe toată perioada în care consumatorul accesează sursele de energie.
Consumatorul vulnerabil trebuie să se adreseze primăriei pentru a beneficia de aceste facilităţi. Fondurile necesare pentru plata ajutorului pentru încălzire şi a suplimentului pentru energie se vor asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

ARTfel de Jurnal – Inge Morath

Despre fotografa Inge Morath, în ediția de astăzi a emisiunii ARTfel de Jurnal cu Veronica Kirchner
Emisiuni

Povești cu cîntec alături de Judit Kutasi

Mezzosoprana Judit Kutasi s-a născut la Timișoara și după ce a cântat în întreaga lume pe scene celebre susține primul ei concert la Filarmonica Banatul, ...
Actualitate

35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” – VoxQub

35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” - VoxQub
Emisiuni

Poveste de iarnă, zece ani de solidaritate în Valea Jiului – MozaiQub

Poveste ded iarnă, zece ani de solidaritate în Valea Jiului - MozaiQub

Alte
știri