Aradul are o nouă serie pe cărţile de identitate, anunță Primăria Municipiului Arad prin Serviciul Public Comunitar Local de Evidență. Pentru că a fost epuizată seria iniţială, AR, Ministerul Afacerilor Interne a alocat o nouă serie pentru documentele de identitate eliberate de formaţiunile de Evidenţă a Persoanei Arad. Este vorba despre seria ZR. Toți cei care îşi schimbă domiciliul, se căsătoresc, divorţează, îşi schimbă numele pe cale administrativă sau obţin pentru prima dată acte de identificare, primesc buletine cu noua serie. Primul număr alocat a fost.Autoritățile fac această precizare întrucât multe dintre persoanele cărora li s-au eliberat cărţi de identitate în această perioadă s-au întors la ghişee pentru a sesiza eroarea. La nivelul județului Arad s-au eliberat până acum circa 2500 de cărţi de identitate noi cu seria ZR.

O nouă serie pe cărțile de identitate din Arad
Dată
DISTRIBUIE
Ziua Inspecției Muncii marcată la Timișoara – MozaiQub
iulie 11, 2025
Inspecția Muncii este una dintre instituțiile-cheie în asigurarea respectării drepturilor angajaților și a obligațiilor legale ale angajatorilor. Anual, inspectoratele teritoriale desfășoară mii de controale în ...
Control la Aquatim după poluarea râului Bega – VoxQub
iulie 11, 2025
Autoritățile au demarat un control la Aquatim, operatorul regional de apă-canal din Timișoara, ca urmare a precipitațiilor abundente din ultimele zile, care au condus la ...
Muncă nedeclarată și amenzi mari în Caraș-Severin – VoxQub
iulie 11, 2025
Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a desfășurat, în luna iunie, 175 de controale pentru verificarea respectării legislației muncii și a normelor de securitate.
Controale extinse la concediile medicale după creșterea cazurilor suspecte – VoxQub
iulie 11, 2025
Ministerul Sănătății anunță controale extinse la nivel național, după ce au fost identificate nereguli grave în eliberarea concediilor medicale, în special pentru afecțiuni minore.