Timișul în sărbătoare

Dată

Patru zile de concerte, tururi, expoziții și activități pentru copii vor fi organizate cu ocazia Zilei Timișului, care va fi în 28 iulie. Peste 40 de evenimente culturale vor avea loc începând din această duminică, 25 iulie, în peste 10 locații din Timișoara. Timișenii se vor putea bucura de spectacole pentru copii, ateliere de gastronomie, meșteșuguri, standuri de tururi virtuale, ateliere de muzică, dans și actorie pentru cei mici și concerte în aceste 4 zile. Ziua Județului este sărbătorită în fiecare an în 28 iulie, începând cu 2016 și marchează instaurarea administrației românești în județul Timiș-Torontal, în 28 iulie 1919. Programul și lista cu evenimente se pot găsi pe site-ul Primăriei Timișoara.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Cartea – conexiunea dintre suflet și minte – Cultura Cunoașterii

Cât de des ne pierdem pe noi încercând să fim totul pentru ceilalți?Alături de Beatrice Căițanu, descoperim „A Season of Becoming”, un volum despre feminitate, ...
Emisiuni

Timișoara și Aradul, în topul șahului românesc – Conferința de presă

Timișoara și Aradul, în topul șahului românesc - Conferința de presă
Actualitate

Sute de angajați din Timiș ar putea rămâne fără loc de muncă – VoxQub

Sute de angajați din Timiș ar putea rămâne fără loc de muncă - VoxQub
Actualitate

Medicamentele psihiatrice lipsesc din farmacii – VoxQub

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale avertizează asupra dificultăților tot mai mari cu care se confruntă pacienții din România în procurarea medicamentelor ...

Alte
știri