Spectacolul Eminescu, de Ziua Culturii Naționale

Dată

Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, de Ziua Culturii Naționale, de la ora 19, Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul Eminescu, scenariu pe texte din poezia și publicistica lui Mihai Eminescu. Programul dedicat personalităților și evenimentelor majore ale culturii românești și universale, face parte din noul mandat de management al Teatrului Național din Timișoara. Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres (se-che-reș). Regia artistică este semnată de Mihaela Lichiardopol, iar spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Povești cu cântec alături de Bella Luna și Florin Pop Magda

Bella Luna este o artistă talentată și versatilă, care a impresionat juriul și publicul la „Vocea României” cu vocea sa puternică și interpretările pline de ...
Actualitate

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș – VoxQub

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș - VoxQub
Actualitate

România ar putea rămâne cu 15 județe – VoxQub

România ar putea rămâne cu 15 județe - VoxQub
Actualitate

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie – VoxQub

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie - VoxQub

Alte
știri