Profesorii nu vor face ore între 11:00-13:00

Dată

Având în vedere rezultatele referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, sindicatele anunță că se declanșează astăzi, 19 ianuarie, Grevă de avertisment între orele 11:00-13:00, în unitățile și inistituțiile de învățământ unde există membri de sindicat.
Aceștia spun că protestul este provocat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru mai multe puncte pe care le-au solicitat în ultima lună. Printre acestea se numără: Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației, dar și plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă. Aproximativ 100 de membri ai celor două federații, au pichetat joi, 13.01.2022, sediile Guvernului, Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. Potrivit sindicatelor, acesta a fost cel de-al 4-lea pichet organizat în fața Guvernului. La acestea, se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații.

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Povești cu cântec alături de Bella Luna și Florin Pop Magda

Bella Luna este o artistă talentată și versatilă, care a impresionat juriul și publicul la „Vocea României” cu vocea sa puternică și interpretările pline de ...
Actualitate

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș – VoxQub

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș - VoxQub
Actualitate

România ar putea rămâne cu 15 județe – VoxQub

România ar putea rămâne cu 15 județe - VoxQub
Actualitate

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie – VoxQub

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie - VoxQub

Alte
știri