Rujeola și complicațiile ei: ce trebuie să știe orice părinte responsabil – Rețeta Compensată

Dată

Vaccinurile sunt una dintre cele mai importante descoperiri medicale din istorie – ele ne protejează nu doar pe noi, ci și pe cei mai vulnerabili din jurul nostru: bebeluși, vârstnici, persoane cu imunitatea scăzută. Și totuși, în ultimii ani, tot mai mulți părinți ezită sau chiar refuză vaccinurile, temându-se de reacții adverse sau mituri care circulă pe internet.
Trăim într-o perioadă în care accesul la informație este nelimitat, dar și la dezinformare.. Dar ce nu știm – sau ce alegem să ignorăm – poate deveni periculos.
Una dintre cele mai grave complicații care pot apărea în lipsa vaccinării ROR este PESS – panencefalita sclerozantă subacută. O boală neurologică rară, dar devastatoare, care apare la câțiva ani după ce un copil face rujeolă. Nu are tratament, iar evoluția este lentă și ireversibilă.
Ce riscăm, ca societate și ca indivizi, dacă renunțăm la vaccinuri? Ce boli pot reveni sau face ravagii în lipsa protecției?
Astăzi, în emisiunea Rețeta Compensată alături de Profesor universitar doctor Mihai Gafencu vom răspunde acestor întrebări, vom demonta mituri și vom înțelege de ce vaccinarea salvează vieți, în fiecare zi.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Actualitate

Tot mai mulți români eliberează cadastrul online – VoxQub

Tot mai mulți români eliberează cadastrul online - VoxQub
Actualitate

Peste 50 de milioane de euro intră în conturile fermierilor – VoxQub

Peste 50 de milioane de euro intră în conturile fermierilor - VoxQub
Actualitate

Concediul medical intră sub control strict – VoxQub

Concediul medical intră sub control strict - VoxQub
Actualitate

Știri pe scurt – Luni, 18.05.2026, ora 17:00

Știri pe scurt – Luni, 18.05.2026, ora 17:00

Alte
știri