Lipsa de respect față de oameni generează uneori situații grotești, lipsite de sens, care atrag de cele mai multe ori deznădejdea și lipsa de reacție a oamenilor. De ce este important să respectăm sportul, educația prin sport și de ce nu se respectă vorbim în seara aceasta cu Prof. Dr. Adrian Kali și Corina Gluhovschi la Qub Arena.

Respectul la români – QubArena
Dată
DISTRIBUIE
Profesorii titulari vor primi ore prin inspectorat – VoxQub
iulie 9, 2025
Creșterea normei didactice cu două ore pe săptămână din toamna acestui an nu va duce la pierderea posturilor pentru profesorii titulari, potrivit Ministerului Educației.
RAR Auto-Pass, obligatoriu la vânzarea mașinii – VoxQub
iulie 9, 2025
Certificatul RAR Auto-Pass, obligatoriu la vânzarea unui autovehicul, se obține exclusiv online, de pe site-ul oficial al Registrului Auto Român.
Timișoara lipsește din selecția Festivalului Național de Teatru – VoxQub
iulie 9, 2025
Nicio producție a teatrelor din Timișoara nu a fost selectată pentru ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru, care va avea loc la ...
Demolarea pasarelei de la Gara de Nord ar putea fi amânată – VoxQub
iulie 9, 2025
Pasarela pietonală care leagă cartierul Blașcovici de Gara de Nord din Timișoara urmează să fie închisă și demolată, începând cu 14 iulie, ca parte din ...