Burse pentru elevii din medii defavorizate

Dată

Elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate, pot primi burse lunare, în valoare de 1.000 lei, din partea Academiei Române.
Academia Română a creat programul ,,Academia Română în dialog cu tinerii”, care vizează susținerea elevilor talentați cu potențial cognitiv deosebit.
Principala acțiune a programului este de a acorda burse de performanță elevilor defavorizați, care provin, în special, din mediul rural.
Elevii trebuie sa aibă rezultate performante la concursuri și olimpiade școlare județene, naționale și internaționale, rezultate școlare excelente (media anuală cel puțin 9,50), venitul per membru al familiei sub nivelul media național.
Candidații își pot depune dosarele până la data de 3 decembrie 2021.

sursă foto: mediafax.ro

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Povești cu cântec alături de Bella Luna și Florin Pop Magda

Bella Luna este o artistă talentată și versatilă, care a impresionat juriul și publicul la „Vocea României” cu vocea sa puternică și interpretările pline de ...
Actualitate

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș – VoxQub

124 de persoane, descoperite muncind la negru în Timiș - VoxQub
Actualitate

România ar putea rămâne cu 15 județe – VoxQub

România ar putea rămâne cu 15 județe - VoxQub
Actualitate

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie – VoxQub

Fără 15 ani de cotizare, fără pensie - VoxQub

Alte
știri