Zilele Aradului în Piața „Avram Iancu”

Dată

Zilele Aradului continuă cu activități în Piața Avram Iancu în perioada 24 – 29 august. Aici vor putea fi găsite preparate culinare tradiționale, produse realizate manual, suveniruri, iar pentru cei mici, un loc de joacă cu tobogane gonflabile. Cei care doresc să viziteze zona special amenajată a pieței de Zilele Aradului, o pot face zilnic între orele 11:00 – 23:00. Astăzi, între orele 17.00–22.00, pe terenul de fotbal din cartierul Sânicolaul Mic, continuă Campionatul de fotbal din Municipiul Arad. În intervalul orar 19.00–21.00, în Parcul Eminescu va avea loc un concert. După acesta, va avea loc evenimentul „Outdoor Power” – în cadrul căruia se face gimnastică, fitness şi aerobic în Parcul din cartierul Alfa, între orele 20.00 şi 21.00.

sursă foto: flickr.com

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

ARTfel de Jurnal – Inge Morath

Despre fotografa Inge Morath, în ediția de astăzi a emisiunii ARTfel de Jurnal cu Veronica Kirchner
Emisiuni

Povești cu cîntec alături de Judit Kutasi

Mezzosoprana Judit Kutasi s-a născut la Timișoara și după ce a cântat în întreaga lume pe scene celebre susține primul ei concert la Filarmonica Banatul, ...
Actualitate

35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” – VoxQub

35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” - VoxQub
Emisiuni

Poveste de iarnă, zece ani de solidaritate în Valea Jiului – MozaiQub

Poveste ded iarnă, zece ani de solidaritate în Valea Jiului - MozaiQub

Alte
știri