Universitățile din Craiova încep diferit

Dată

Cele două universități din Craiova au început anul universitar 2021-2022 în mod diferit. La Universitatea din Craiova cursurile se vor desfăşura online, iar activitățile de laborator, lucrările practice, proiectele și seminariile urmează să se desfășoare în săli în proporție de minim 50% la fiecare disciplină. În schimb, cursurile la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova se desfășoară în format fizic. Studenții vor învăța în sălile de curs, în laboratoare și la patul bolnavului cu respectarea distanțării fizice și a tutoror normelor cu privire la situația pandemică actuală. Anul universitar 2021-2022 a început vineri, 1 octombrie, la cele două universități, cu desfășurarea cursurilor și a seminariilor, fără ceremonie de deschidere.

sursă foto: www.ucv.ro

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Actualitate

Agenda zilei, luni, 09.11.2026

Agenda zilei, luni, 09.11.2026
Emisiuni

ARTfel de Jurnal – Inge Morath

Despre fotografa Inge Morath, în ediția de astăzi a emisiunii ARTfel de Jurnal cu Veronica Kirchner
Emisiuni

Povești cu cîntec alături de Judit Kutasi

Mezzosoprana Judit Kutasi s-a născut la Timișoara și după ce a cântat în întreaga lume pe scene celebre susține primul ei concert la Filarmonica Banatul, ...
Actualitate

35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” – VoxQub

35 de milioane de lei pentru renovarea Ambulatoriului „Louis Țurcanu” - VoxQub

Alte
știri