Sute de mii de elevi nu pot participa la orele online

Dată

Sute de mii de elevi nu pot participa la orele online nici acum în al doilea an școlar, din pandemie. Sunt aproape un sfert de milion cei care nu au dispozitive, deși Ministerul Educației a împărțit tot atâtea tablete.
Când au făcut necesarul, autoritățile au numărat toate aparatele mobile din gospodării, inclusiv telefoanele părinților fără să ia în calcul faptul că aceștia nu le lasă acasă când pleacă la serviciu sau că nu se pot conecta la platformele online. Alți 200 mii elevi nu au acces la internet. În necesarul de tablete transmis de Ministerului Educației la începutul pandemiei, nu au intrat toţi copiii fără dispozitive. Conform procedurilor stabilite de minister și inspectoratele școlare, dacă în familie era un telefon, se consideră că elevul poate participa la ore. Școala online accentuează decalajul între cei care au resurse şi familiile care nu au aceste posibilităţi. La începutul pandemiei, inspectoratele din ţară au achiziţionat şi distribuit 250 de mii de tablete, însă în realitate, nevoia era aproape dublă.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Emisiuni

Povești cu cântec alături de Benny Morgan

Povești cu cântec alături de Benny Morgan
Actualitate

A fost semnat contractul pentru un nou drum spre Centura de Sud – VoxQub

A fost semnat contractul pentru un nou drum spre Centura de Sud - VoxQub
Actualitate

România trece pe importuri scumpe și energie fotovoltaică – VoxQub

România trece pe importuri scumpe și energie fotovoltaică - VoxQub
Actualitate

Acciza la motorină scade cu 20% din 16 august – VoxQub

Acciza la motorină scade cu 20% din 16 august - VoxQub

Alte
știri