Sprijin educațional pentru elevii defavorizați

Dată

Peste 200 milioane lei este suma alocată, printr-un program derulat de Guvernul României, pentru acordarea de șanse egale la educație copiilor care provin din medii defavorizate. Pe parcursul a doi ani școlari vor fi acordate tichete sociale în format electronic, pentru rechizite școlare. Beneficiarii sunt copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar – copiii preșcolari înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Vox

Susținători ai lui Călin Georgescu, prezenți la plecarea președintelui din Timișoara – VoxQub

Vizita președintelui Nicușor Dan la Timișoara s-a încheiat într-un context tensionat, după ce, la plecare, acesta a fost întâmpinat de un grup de susținători ai ...
Emisiuni

Centrul de mari arși din Timișoara, un proiect așteptat de decenii – MozaiQub

Centrul de mari arși din Timișoara, un proiect așteptat de decenii - MozaiQub
Emisiuni

Cronică de milioane…pierdute cu sutele! – Drept la Țîntă

Ce răspunde președintele Nicușor Dan, întrebat de ce nu sunt făcute publice contractul de achiziție, echipa de avocați și apărările făcute de România în cauza ...
Actualitate

Știri pe scurt – Marți, 7 aprilie

Știri pe scurt - Marți, 7 aprilie

Alte
știri