Proiectul „România Educată” va fi aprobat, săptămâna viitoare, în Guvern. Principala modificare, adusă sistemului de educație, vizează învățământul liceal, unde vor exista trei profiluri: teoretic, profesional și vocațional cu aceeași durată. Pentru liceele profesionale, autoritățile speră la o colaborare strânsă cu mediul privat, pentru o mai bună includere, pe piața muncii, a elevilor care termină un liceu profesional sau tehnologic. O altă noutate este că liceele au posibilitatea de a organiza examene de admitere, organizate înainte de Evaluarea Națională. Examenul de Bacalaureat va fi format din testări transdisciplinare și ar putea fi asemănător testelor PISA. Acesta va putea fi susținut și de elevii de la școlile profesionale sau liceele tehnologice. Proiectul mai prevede și înființarea de colegii universitare, la care admiterea să se facă fără Bacalaureat, pentru ca absolvenții să primească o diplomă de calificare de nivel 5, echivalentă diplomelor obținute în școlile postliceale. La gimnaziu, la clasele I-IV, evaluarea la clasă se va face prin calificative, iar evaluările anuale vor fi axate pe competențe cheie și vor include și un raport din partea consilierului școlar. La clasele V-VIII, evaluarea la clasă se va face prin note, iar tezele de final de an vor fi cu subiect unic, la care se adaugă și raportul consilierului școlar.
Schimbări în proiectul „România Educată”
Dată
DISTRIBUIE
Presa sub presă: bilanț și strângeri de inimă – Drept la Tîntă
noiembrie 18, 2025
Cod deontologic, etică profesională, măcar… studii cât de cât „pe meserie”? Aproape ioc. Dimpotrivă: trăim într-un fel de post-istorie a jurnalismului, în care găștile de ...
Timișoara va primi 30 de autobuze electrice noi – VoxQub
noiembrie 18, 2025
Primăria Timișoara a semnat un contract pentru achiziția a 30 de autobuze electrice de mici dimensiuni, parte a unui proiect mai amplu de modernizare a ...
Herculane începe să-și recupereze patrimoniul – VoxQub
noiembrie 18, 2025
Curtea de Apel Timișoara a pronunțat prima sentință în dosarul jafului din stațiunea Băile Herculane, privind devalizarea patrimoniului începută în urmă cu peste două decenii.
ANAF verifică fermierii cu subvenții mari – VoxQub
noiembrie 18, 2025
ANAF a lansat o campanie de control în sectorul agricol, vizând fermierii care încasează subvenții consistente și companiile care vând utilaje agricole.



