România în topul violenței psihice în școli – Știrile Qub

Dată

România se află pe locul 3 la nivel european în privința violenței psihologice în școli. Ministerul Educației dorește mai mulți psihopedagogi pentru elevi și un grup anti bullying în fiecare școală. În acest moment, fiecare consilier școlar are în grijă aproximativ 1.200 elevi, aproape de trei ori mai mult decât ar trebui pentru a obține rezultate. Pentru copii, întâlnirile cu psihopedagogii sunt foarte importante. Încă de anul trecut, normele de aplicare ale legii împotriva violenței psihologice obligă fiecare școală să înființeze un grup din care să facă parte consilierul școlii, profesori și reprezentanți ai elevilor și părinților. Legea e, însă, greu de aplicat. În toată țara lucrează doar 2.500 consilieri școlari, adică unul la fiecare 1.200 elevi.

Pentru a fi eficient, un consilier ar trebui să aibă în grijă doar 500 elevi și să stea în școală pe toată durata programului copiilor. Cel mai recent studiu realizat de Organizația Salvați Copiii arată că peste 200.000 elevi de gimnaziu și liceu sunt loviţi în mod repetat de colegii lor, mai mult de 300.000 sunt umiliți în public, iar aproape 400.000 sunt amenințați cu bătaia.

DISTRIBUIE

MARMOTA VIDEO Studio

MARMOTA VIDEO Clipuri si promovare

Centrul Medical Sanofam

Actualitate

Între lege și politică – QubArena

În această seară, la QubArena: avocatul Nasz Csaba Bela, profesorul de istorie Adrian Kali și Corina Gluhovschi sunt în dezbatere despre decizia CCR privind aleșii ...
Actualitate

Mandatul lui Fritz, pe muchie – MozaiQub

Dominic Fritz își poate pierde mandatul de primar al Timișoarei. Este concluzia care rezultă după decizia de luni a Curții Constituționale, care a declarat constituțională ...
Actualitate

Cum vor fi evaluați elevii din clasele primare și gimnaziale – VoxQub

Sistemul de învățământ din România trece la un nou mod de notare și evaluare a elevilor din clasele primare și gimnaziale. Ministerul Educației a oficializat ...
Actualitate

Bani europeni pentru protejarea solului – VoxQub

Proiectul european SoilTribes a lansat o serie de oportunități de finanțare menite să sprijine inițiativele dedicate sănătății solului și conștientizării importanței acestuia. Programul pune la ...

Alte
știri