Peste 70 de școli și licee din Caraș-Severin întrunesc condițiile pentru a obține până la 200.000 euro printr-un program de reducere a abandonului școlar, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul proiectului-pilot „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, intervenție și compensare pentru a crește participarea școlară”.
Vor fi acordate finanțări pentru cel puțin 2.500 unități de învățământ de stat, de nivel primar și gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată sau medie, din lista celor peste 3.000 școli eligibile identificate la nivel național prin utilizarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație. Unitățile de învățământ care vor beneficia de aceste finanțări vor fi stabilite prin Ordin al Ministrului Educației în această lună. Până la finalul lunii martie, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare, anunță Ministerul Educației.
Program de reducere a abandonului școlar
Dată
DISTRIBUIE
Fermierii mai pot cere despăgubiri pentru secetă până vineri – VoxQub
noiembrie 4, 2026
Tinerii angajați ar putea primi bani de chirie de la stat - VoxQub
ANAF introduce evaluarea serviciilor prin cod QR – VoxQub
noiembrie 4, 2026
ANAF introduce evaluarea serviciilor prin cod QR - VoxQub
Tinerii angajați ar putea primi bani de chirie de la stat – VoxQub
noiembrie 4, 2026
Tinerii angajați ar putea primi bani de chirie de la stat - VoxQub


