Admiterea la şcolile profesionale din județul Dolj pentru absolvenţii de gimnaziu nu este condiţionată de susţinerea Evaluării Naţionale. Pentru admiterea în învăţământul profesional absolvenţii de gimnaziu vor avea două etape de înscriere. Prima etapă de este în perioada 5-14 iulie, iar cea de a doua în 15-20 iulie. Dosarele se depun fizic, dar şi prin poştă sau electronic. Cei care trimit documentele online trebuie să trimită şi cartea de identitate şi certificatul de naştere în copie. Pentru admitere în învăţământul profesional, elevii nu participă la distribuirea computerizată. Cei care optează pentru învăţământul profesional primesc lunar o bursă de 200 lei. La învăţământul profesional dual, angajatorii mai acordă o bursă cel puţin egală cu bursa de stat. Mai mult, elevii au posibilitatea să facă practica la angajatori şi după absolvire, chiar să fie angajaţi.
Două etape de înscriere la școlile profesionale
Dată
DISTRIBUIE
Drumul banului public – În Centrul Deciziei
septembrie 7, 2026
Deputatul Florin Cornel Popovici vorbește despre mecanismele de bugetare instituțională, în emisiunea „În Centrul Deciziei”!
Noul an școlar, provocări și schimbări în educație – Cultura cunoașterii
septembrie 7, 2026
Noul an școlar, provocări și schimbări în educație - Cultura cunoașterii
Salonul Internațional „Traian Vuia”, polul Inovației la Timișoara – MozaiQub
septembrie 7, 2026
Salonul Internațional „Traian Vuia”, polul Inovației la Timișoara - MozaiQub
Iosif Rotariu, despre marile momente ale carierei sale – Conferința de presă
septembrie 7, 2026
Iosif Rotariu, despre marile momente ale carierei sale - Conferința de presă



