Cursuri teoretice şi practice de zbor

Dată

Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva organizează, şi în acest an, cursuri teoretice şi practice de zbor gratuite pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani.
Ca o noutate, din acest an, s-au dat startul şi cursurilor de pilot aeronave ultraușoare, pe lângă celelalte două existente, planorism și parașutism.
Cursurile sunt structurate în două module de pregătire, cel teoretic, care va avea loc online în perioada februarie – aprilie, şi cel practic (de zbor / salt cu paraşuta), care va începe în luna mai. Acestea se desfășoară în toate cele 15 aerocluburi teritoriale care fac parte din Aeroclubul României, printre care se află şi Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva.
Înscrierile pentru una din disciplinele: aeronave ultraușoare, planorism și parașutism se fac până în 6 februarie 2022. Cererile de înscriere, împreună cu toată documentația necesară, se vor transmite online, pe site-ul www.aeroclubulromaniei.ro

DISTRIBUIE

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Grijă, profesionalism și intervenții medicale în sprijinul comunității

Serviciile Aquatim, la un click distanță – VoxQub

Emisiuni

Sănătate la muncă, grijă pentru viață – Viața în echilibru

În această ediție „Viața în echilibru”, vorbim despre medicina muncii și rolul controalelor medicale în prevenirea problemelor de sănătate. Apoi, continuăm cu rubrica „Din culisele ...
Actualitate

Dominic Fritz pierde prima etapă a procesului privind mandatul – VoxQub

Prima decizie în procesul privind încetarea mandatului de primar al Timișoarei a fost pronunțată miercuri, 11 noiembrie. Tribunalul Timiș a respins cererea lui Dominic Fritz ...
Actualitate

AQUATIM la datorie: intervenția în cazul unei avarii – VoxQub

În spatele alimentării cu apă, zi de zi, se află o întreagă activitate de monitorizare, întreținere și intervenție. Atunci când apare o defecțiune la rețea, ...
Actualitate

Primele burse din acest an școlar intră pe 20 noiembrie – VoxQub

Elevii vor primi vineri, 20 noiembrie, primele burse din anul școlar 2026-2027. Plata va acoperi lunile septembrie și octombrie, astfel că banii pentru cele două ...

Alte
știri