Bojin Maria

Legendele rockului cântă la Timișoara

„Rock for life”, concertul umanitar care reunește câteva nume legendare ale rockului românesc – Phoenix, Cargo, Mircea Baniciu, Implant pentru refuz va avea loc, joi,7 decembrie, de la ora 19:00, în parcarea VIP la Iulius Town Timișoara.

Sfântul Nicolae. Tradiții și obiceiuri străvechi – VOX

Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai îndrăgiți și populari sfinți ai creștinătății, este sărbătorit în 6 decembrie. Se spune că păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără căldură și fără lumină. În fiecare an, pe data de 6 decembrie este sărbătorit Sfântul Nicolae, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor nedreptățiți.

Drumului județean Craiova – Cetate, finalizat

Lucrările pentru modernizarea drumului județean (DJ) 552 Craiova – Cetate au fost finalizate, marcând astfel reușita celui mai amplu proiect de infrastructură rutieră derulat de Consiliul Județean Dolj cu finanțare europeană, proiect a cărui valoare totală depășește 50 de milioane de euro. cu lungimea de peste 70 de kilometri.

1 Decembrie, la Hunedoara – MozaiQub

Ziua Națională a României va fi marcată la Hunedoara printr-o ceremonie specială și un spectacol folcloric. În același timp, se va da și startul distracțiilor de sezon. „Trenulețul piticilor” revine pe traseul său de iarnă, iar vizitatorii vor avea acces gratuit la Castelul Corvinilor și la Grădina Zoologică din municipiu. Aprinderea iluminatului festiv de sărbători în Hunedoara va avea loc în seara zilei de 1 Decembrie.