Știri Qub – Raport al Comisiei Europene

Dată

Aproximativ 9% din produsele prezentate ca fiind la fel în întreaga Uniune Europeană aveau în realitate o compoziţie diferită, deși ambalajul era același, arată a doua parte a unei comparații de calitate realizate de Comisia Europeană. Scopul studiului a fost să afle dacă diferenţele din compoziţia produselor alimentare pot fi percepute de simţurile umane. Raportul a arătat că diferenţele în produsele alimentare nu au urmat un model geografic. Rezultatele demonstrează că diferenţele senzoriale sunt clar vizibile acolo unde există diferenţe mari în compoziţia produsului. De exemplu, conţinutul de zahăr din cerealele pentru micul dejun poate fi perceput dacă se influențează dulceaţa generală a produsului. În schimb, atunci când diferenţele compoziţionale erau mici, experţii nu le-au putut percepe. Spre exemplu, variaţii mai mici ale conţinutului de grăsime din chipsurile de cartofi. Într-o primă etapă, această analiză se bazează pe informaţiile care apar pe etichetele produselor şi pe aspectul părţii din faţă a lor. În conformitate cu legislaţia UE, comercializarea unui produs ca fiind identic cu cel comercializat într-un alt stat membru, chiar dacă acesta are o compoziţie sau caracteristici semnificativ diferite, ar putea induce în eroare consumatorii în mod abuziv.

DISTRIBUIE

Producție

Studio

Transmisiuni

Actualitate

Se construiește o nouă pasarelă în Aradul Nou – VoxQub

A început construcția unei pasarele pietonale în Aradul Nou, care va înlocui o pasarelă veche, degradată și periculoasă pentru pietoni.
Actualitate

Inspecția Muncii cere eliminarea suspendării activității pentru muncă la negru – VoxQub

Inspecția Muncii propune Ministerului Muncii abrogarea sancțiunii care permite suspendarea activității firmelor în cazul angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată.
Actualitate

Uniunea Europeană a adoptat noi reglementări pentru protecția animalelor – VoxQub

Uniunea Europeană a adoptat noi reglementări pentru protecția animalelor de companie, vizând în special câinii și pisicile.
Actualitate

AFIR lansează sesiunea pentru rambursarea primelor de asigurare în agricultură – VoxQub

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va deschide, în perioada 25 septembrie – 12 octombrie 2025, sesiunea pentru depunerea cererilor de rambursare a primelor de asigurare ...

Alte
știri